Nordcoreenii, descalificaţi la proba de om de zăpadă după ce au mâncat morcovul

Scris de Vasile
@
8 februarie 2022 12:01
Nordcoreenii, descalificaţi la proba de om de zăpadă după ce au mâncat morcovul

Un nou scandal a zguduit aseară Jocurile olimpice de iarnă de la Beijing! Echipa Coreei de Nord la proba de construit oameni de zăpadă a fost descalificată după ce a rămas fără morcov. Cel mai probabil, leguma a fost mâncată de unul dintre sportivi.

Liderul lotului de om de zăpadă, Chui Bing-Bong, neagă că vreunul dintre colegii săi ar fi sustras morcovul, afirmând că atleţii sunt foarte bine hrăniţi în Coreea de Nord, unii dintre ei având chiar şi 2 morcovi acasă. „De ce şi-ar periclita reputaţia şi cariera pentru o amărâtă de rădăcină delicioasă?”, a comentat acesta înainte să ceară azil politic, fie şi în China.

Dictatorul nordcoreean Kim Jong-Un a refuzat să trimită echipei morcovul olimpic de rezervă, susţinând că are nevoie de el la un proiect, şi le-a recomandat sportivilor să caute un păstârnac. Descalificarea a devenit însă o certitudine când s-a constatat că şi păstârnacul lipsea din trusa olimpică, transmit reporterii Eurosport 5.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi