Oare prin ce traume o fi trecut? De când a fost eliberat din puşcărie, Meme Stoica îşi tot suge degetul
Anii trec, sechelele rămân. Perioada în care Meme Stoica a stat în pușcărie pare să-l fi marcat mai mult decât ne-am putea imagina. Acesta își suge degetul tot mai des, semn că a regresat într-o stare infantilă, ca să-și poată controla efectele dureroase ale traumelor fizice și psihice din pușcărie, lucru confirmat și de Gigi Becali.
”Meme nu doar că suge degetul, dar și geme când face asta, și spune «Nu! Nu! Mă doare!» și ține și o mână la spate, nu știu de ce”, spune un apropiat al lui Meme. De la eliberarea din pușcărie, FCSB-istul își face gargară de 5-6 ori pe zi cu apă de gură, ca și cum un gust i-ar fi rămas impregnat permanent pe cerul gurii.
Se pare că problemele lui Meme sunt atât de serioase, că el își suge degetul inclusiv când face sex, semn că asociază această activitate cu suptul, lucru care nu se întâmpla înainte să facă închisoare. Șeful lui, Gigi Becali, refuză să dea alte detalii, însă spune că lucrurile astea trec și se uită: ”Și eu mi-am supt degetul cam o săptămână după ce-am ieșit de la bulău, dar nu mai știu de ce, că am memorie proastă”, a spus Becali, patronul FCSB.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.