România a retras cetățenia unui moldovean care a zis că FCSB e Steaua
Decizie fără precedent în România. Statul i-a retras cetățenia unui moldovean originar din Bălți, care a făcut pe Facebook afirmații ce contravin spiritului Constituției, mai precis a scris că FCSB ar fi Steaua. Judecătorii au apreciat corect că mesajul așa-zisului român contravin spiritului Constituției și periclitează interesul național, așa că au luat decizia retragerii cetățeniei, precum și măsura expulzării.
Procurorii au trimis mascații peste individ, iar în timpul descinderii s-au găzit în domiciliul acestuia mai multe fanioane cu FCSB, fulare, steaguri, tricouri, adică mijloace prin care sceleratul terorist făcea propagandă pro-FCSB. Cel mai grav este că s-au descoperit conturi pe rețele sociale prin care acest anarhist submina securitatea națională și propaga teorii periculoase, cum că așa-zisa echipă FCSB ar avea vreo legătură cu Steaua, campioana de la Sevilla.
”Pentru că nici măcar Republica Moldova nu l-a vrut, excrementul uman a rămas și fără cetățenie moldovenească, a devenit apatrid și a fost trimis în Bulgaria, o țară de lumea a treia situată undeva la sudul Dunării, din câte am auzit”, spune avocatul Decebal Popescu, cel care a sesizat CCR în acest caz.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.