Românii care se dau cu sania vor avea la ei obligatoriu formularul de înțelegere amiabilă
Modificări legislative de ultim moment la codul care reglementează activitățile de schi și snowboarding și sanie. Astfel, toți cei care folosesc astfel de echipamente sportive vor fi asimilați conducătorilor auto din România trebuie să aibă la ei un formular de înțelegere amiabilă, pentru cazurile de coliziuni și accidente mai serioase.
După orice ciocnire pe pârtie, inclusiv schior cu un dement cu sanie sau snowboarder cu un pantofar obosit de Ploiești, schiorul, săniorul sau snowboarderul trebuie să facă schița accidentului, să stabilească clar cine este vinovat (de obicei dementul cu sanie), apoi să treacă toate datele personale, modelul schiurilor, saniei și seria, după care vor depune formularul la compania de asigurări de care aparțin.
Formularul va fi însoțit de fotografii cu daunele, adică dacă sunt tocuri rupte la pantofii pițipoancelor pe care săniorul le-a lovit, sau vânătăi la gioalele pantofarilor de pe pârtie, în care în general schiorii și snowboarderii intră de plăcere. Evident, fotografiile n-au niciun rol în recuperarea daunei, dar să se mai bucure și cei de la asigurări.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.