Rugăciunile călugărilor de la Athos au fost ascultate! Becali a primit 6 luni în plus de închisoare

@
27 iunie 2013 15:24
Rugăciunile călugărilor de la Athos au fost ascultate! Becali a primit 6 luni în plus de închisoare

În aceste vremuri tuburi, în care tot mai mulţi oameni îşi întorc faţa de la dreapta credinţă, cunoscuta divinitate Dumnezeu mai face un gest neaşteptat şi ascultă rugăciunile bunilor creştini. După ce a analizat atent recursul înaintat, prin post şi rugăciune, de călugării de la Athos, acesta a decis să lumineze minţile judecătorilor şi a dat încă 6 luni de puşcărie pentru latifundiarul din Pipera.

“Ne-am rugat cu toată inima pentru mântuirea sufletului păcătosului de Gigi. Şi cum poate descoperi el adevărata credinţă, ca un patriot român, dacă nu la puşcărie. Steinhard a făcut-o, Gala Galaction, Arghezi, toţi l-au descoperit sau redescoperit pe Dumnezeu în temniţă. Cine ştie, poate scrie nişte pastorale frumoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al călugărilor de la Athos, preacuviosul Smerenie.

Conform martorilor oculari Gigi Becali a primit cu demnitate noua decizie a lui Dumnezeu şi a început să se văicărească cu puţin timp înainte de a intra la duşuri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi