Serena Williams, acuzată că e bărbat după ce a făcut o parcare laterală din prima

Scris de TNR
@
16 august 2019 12:05
Serena Williams, acuzată că e bărbat după ce a făcut o parcare laterală din prima

Cunoscuta tenismenă Serena Williams a intrat din nou în vizorul celor care au bănuiala că ar fi mascul. Aceasta a fost filmată de paparazzi în timp ce parca lateral din prima, chestie imposibilă pentru o femeie normală. “A băgat-o dintr-o singură mişcare, cu spatele, nu cu faţa, cum fac femeile parcarea laterală. Şi, pentru că nu avea loc, l-a împins un pic pe cel din spate. O femeie ar fi plecat şi ar fi căutat ori alt loc de parcare, ori un bărbat care s-o ajute”, spun paparazzii.

Nivelul de testosteron al sportivei pare să fie mult mai ridicat decât la un bărbat obişnuit. Serena a tras şi o flegmă pe geam când a ieşit din maşina, apoi a dat cu piciorul într-o roată, să vadă dacă e umflată, comportament exclusiv masculin.

Martorii spun că Serena avea un bandou îndoit, dar l-a îndreptat cu ranga, după care a verificat singură presiune în roţi la benzinărie: “Aţi văzut vreodată o femeie care să-şi verifice singură presiunea în roţi? Exact!”, spun adepţii teoriei conspiraţiei.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi