Şicane josnice ale danezilor: i-au permis lui Tănase intrarea în Danemarca împreună cu lotul stelist
Decişi să câştige cu orice preţ meciul din această seară, danezii de la Aalborg nu se dau în lături de la cele mai murdare practici, demne de ţări mai puţin civilizate. Obstrucţionări mârşave au apărut încă de la aterizarea lotului stelist în Copenhaga: la obişnuitul control al documentelor, vameşii au descoperit că aşa-zisul mijlocaş Cristi Tănase avea, chipurile, actele 100% în regulă. Conform legilor daneze, măsura imediată a fost să i se permită acestuia accesul pe teritoriul ţării.
Confruntată cu această mojicie mai degrabă balcanică, delegaţia stelistă a luat foc, producând un scandal monstru în aeroport. Convinşi că făcuseră tot ce era necesar pentru ca Tănase să fie întors în ţară chiar după aterizare, steliştii i-au acuzat pe danezi că vor să câştige meciul prin practici neloiale. „Ne forţează să-l folosim în primul 11, în locul unui jucător cât de cât adevărat de fotbal!”, a tunat Duckadam. Steliştii au protestat legându-l pe Argăseală cu lanţuri de banda pentru bagaje şi închizând orice culoar spre porţile de îmbarcare, cu un zid format din tripleta Prepeliţă-Chipciu-Bourceanu, aşezaţi magistral de Arlauskis.
În ciuda eforturilor, steliştii au fost nevoiţi să se resemneze: Cristi Tănase are drept de joc pentru diseară, ceea ce dă peste cap planurile tactice ale lui Gâlcă. Pentru a nu periclita calificarea în primăvara europeană, el încearcă o improvizaţie de ultim moment. Astfel, fie va face ilizibil carnetul de joc al lui Tănase mânjindu-l cu magiunul de la micul dejun, fie va legitima de urgenţă un copil de mingi din Aalborg, pe care va fi obligat să-l titularizeze în locul lui Dodel, pe criteriul valoric.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.