Snoop Dogg, acuzat că a fumat torţa olimpică. Artistul a promis că va rula una nouă
Pentru prima oară în istoria Jocurilor Olimpice moderne, un purtător al Torţei Olimpice e acuzat că a consumat-o pe toată, nelăsând nici măcar un chiştoc pentru restul fraierilor! E vorba despre rapperul american Snoop Dogg, care a adus însă asigurări că va face rost de nişte marfă ca lumea ca să ruleze o torţă nouă.
„Hai mă, Snoop, boss, ce naiba, ţi-am dat-o s-o încerci şi s-o dai mai departe, nu să fii găman şi s-o tragi pe toată. P*la mea”, s-a plâns primarul Parisului, Mathieu Hanotin.
„Sorry, bro, m-a luat cu panică când am văzut maşinile de poliţie. Da’ trimit un băiat să-mi aducă borseta de la hotel şi vă face tata o torţă nouă, rupere o să fie”, i-a liniştit Snoop pe actriţa franceză Laetitia Casta şi săritorul cu prăjina Serghei Bubka, care stăteau şi ei la rând să încerce simbolul Jocurilor Olimpice.
Un alt purtător desemnat, interpretul francez Mc Solaar, a început să plângă când a auzit că torţa s-a terminat şi el nici măcar n-a mirosit-o.
Despre calitatea Torţei Olimpice, rapperul american a declarat că a fost „good shit”, cel puţin la nivel de Paris, pentru că între timp în California au apărut nişte soiuri de skunk, haze şi kush care le-ar f*te universul chiar şi vechilor greci.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.