Suporterii macedoneni au sărit la bătaie când au aflat cât costă berea în Centrul Vechi
Iar scandal cu suporteri în centrul Capitalei! De data aceasta protagoniștii au fost suporterii naționalei Macedoniei de Nord, care au sărit la bătaie când au văzut cât costă o bere acolo.
„Mi-a spus un prieten că cică românii sunt ospitalieri. Asta nu e ospitalitate, e atac la persoană. În ruina asta de oraș o bere costă cât la Copenhaga. Nu e destul că avem problemele pe care le avem cu grecii, acum își mai bat și românii joc de noi”, a declarat un suporter macedonean înainte să spargă o sticlă de bere de colțul mesei și să atace un ospătar cu ea.
Deși nu toți purtau tricourile naționalei, forțele de ordine i-au identificat ușor pe făptași, întrucât aceștia atacau în falangă. În privința calmării acestora lucrurile au fost dificile, ministrul de interne explicând ulterior că Dinamo are o tradiție în a mânca bătaie de la echipe obscure din Europa.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.