Tot mai mulţi români practică metoda “Marius Urzică” pentru a scăpa de mahmureală
Metoda, ce presupune să ai în proprietate sau măcar acces la un cal cu mânere, face ravagii printre tinerii beţivani români. “Dimineaţa, când te doare mai abitir capul, metoda Urzică are un efect garantat. Câteva exerciţii uşoare, două trei piruete şi eşti ca nou”, a povestit Decebal Popescu, unul din practicanţii acestei metode.
Însuşi Marius Urzică, cel care a dat numele metodei, spune că a scăpat de mahmureală prin cal cu mânere. “Îţi pune sângele în mişcare, dă chef de viaţă. Asta mai ales în cazul în care, cu o seară înainte ai făcut exerciţii la sol sau, mai rău, ai ajuns pe paralele acasă”, spune Urzică.
Cei mai „hardcore” practicanţi ai metodei renunţă în scurt timp la calul cu mânere şi trec direct la inele, nu de puţine ori fiind văzuţi tineri entuziaşti care făceau exerciţii în scara blocului pentru a scăpa de mahmureală. “Singurul dezavantaj e că, spre deosebire de calul cu mânere, pe care-l poţi folosi mai apoi ca masă de călcat rufe, pentru inele chiar ai nevoie de spaţiu, de aceea e bine să fie montate în casa scării, la gurile de metrou sau la intrarea în supermaketuri”, spun specialiştii în domeniu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.