Un român a lăsat băutura pentru sport. Secretul lui: a venit nota!

Scris de TNR
@
1 aprilie 2022 16:30
Un român a lăsat băutura pentru sport. Secretul lui: a venit nota!

Nu toţi bărbaţii reuşesc să se lepede de alcool şi să adopte un stil de viaţă sănătos, însă există şi poveşti de succes! Marcel Anton, un fost chefliu de 49 de ani din cartierul Pantelimon, se afla la cârciumă cu prietenii când a decis să-şi schimbe radical viaţa.

„Chiar în clipa în care a văzut nota de plată, Marcel s-a lăsat de băutură şi s-a apucat de alergat. N-am văzut în viaţa mea transformare aşa radicală. Chelnerul şi patronul terasei s-au luat după el, probabil inspiraţi de pasiunea şi înflăcărarea lui Marcel. Unii spun că aleargă şi acum, după o noapte şi o zi. Ce înseamnă, dom’le, să-ţi dai seama că sănătatea e cea mai importantă. Din carmolist, maratonist, în câteva secunde”, spune Jean Ambidextreanu, beţiv de la o masă învecinată.

„Ce pot să spun, Marcel e un model pentru mine. Cum terminăm berile astea ne apucăm şi noi de alergat, da’ să nu le spuneţi ăstora, să nu închidă poarta”, a declarat Gogu Frone, un alt client al localului.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi