TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un sportiv rus care îl critica pe Putin a fost prins că se dopa cu poloniu

Scris de TNR
@
9 august 2021 11:42
Un sportiv rus care îl critica pe Putin a fost prins că se dopa cu poloniu

Finalul Olimpiadei de la Tokyo n-a fost, din păcate, lipsit de incidente! Dimitri Huiovnîi, un atlet rus care concura la proba de 450 de metri garduri, a fost depistat cu poloniu, Noviciok, cianură, arsenic şi alte substanţe dopante după ce a scris ceva urât de Vladimir Putin pe Twitter.

„A fost un control de rutină, fără nicio legătură cu faptul că m-a acuzat că sunt un dictator corupt şi că îmi put picioarele”, spune şeful Comitetului Olimpic rus, Vladimir Putin.

„Domnul Huiovnîi a fost invitat la laboratorul nostru de analize, am avut o discuţie prietenească la un ceai şi am aşteptat rezultatele. Din păcate, a ieşit pozitiv. Probabil că a apelat la aceste substanţe neobişnuite fiindcă nu ies la testul antidoping obişnuit”, a precizat directorul laboratorului, tot Vladimir Putin.

Vizibil supărat că a fost prins cu substanţe interzise, Dimitri Huiovnîi s-a aruncat de la geam, a anunţat cu tristeţe însoţitorul delegaţiei ruse, evident tot Vladimir Putin.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi