Veste proastă pentru Halep! PSD-ul i-a luat 30% din punctele WTA și acum nu mai e numărul 1 mondial
După semifinală pierdută la Indian Wells, încă o veste proastă pentru Simona Halep: începând de azi, nu mai e liderul clasamentului mondial. Asta pentru că în disperarea lor să impoziteze suplimentar absolut orice, pesediștii i-au furat Simonei 30% din punctele câștigate pe teren, așa că a căzut câteva poziții în clasamentul WTA.
”Oficialii WTA m-au anunțat că ANAF-ul a poprit punctele mele WTA, după care efectiv a luat 30% din ele. E foarte urât ce au făcut, dar nu mă surprinde nimic din ceea ce fac pesediștii, nu e ca și cum nu știe toată lumea că singurele lor obiective sunt să fure, iar apoi să-și dea legi prin care să scape de justiție. Mă gândesc serios să renunț la cetățenie”, a răbufnit Simona Halep.
Pe de altă parte, și pesediștii sunt revoltați de situația creată. Asta pentru că infractorul condamanat definitiv din fruntea PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut celor din ANAF să-i ia Simonei din bani, nu din punctele WTA. ”Un bou din ANAF, că nu poate fi numit altfel, a înțeles greșit ce are de făcut. Ce dracu’ să facă Dragnea cu punctele WTA? El vrea banii Simonei, nimic altceva”, a povestit o sursă din interiorul grupului infracțional PSD.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.