TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ştirea lungă, sărăcia omului – Ştiri pe scurt 1 septembrie

Scris de TNR
@
1 septembrie 2010 13:30

Air France lasă un loc liber între copiii singuri şi adulţi, de teama atingerilor “nepotrivite”. Sau chiar două locuri, dacă pasagerii adulţi sunt cetăţeni belgieni.

Emil Boc: “Direcţia din punct de vedere economic şi strategic a ţării este cea bună.” Direcţia e bună, dar sensul e greşit: mergem spre înapoi.
Românii, pe ultimul loc din Europa la învăţat.

Între aşa concetăţeni, Vanghelie deja se simte mult mai inteligent.

Un astronom britanic susţine că universul a fost creat în laborator. Ar fi interesant de aflat ce şi cât a consumat astronomul când a făcut descoperirea.

Udrea a lăudat noul brand turistic al ţării în faţa ambasadorilor români. Probabil designerul logo-ului plagiat de Ministerului Turismului se simte acum mult mai apreciat.

Un britanic şi-a aruncat locuinţa în aer în timp ce încerca să omoare un păianjen. Cum un necaz nu vine nicodată singur, nevasta britanicului n-a păţit nimic, cu toate că se afla în casă.

Un hoţ român s-a ascuns într-o secţie de poliţie din Italia. Gentili, poliţiştii l-au condus într-o celulă şi i-au spus că se poate ascunde acolo pentru mai mulţi ani.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi