Ştirea lungă, sărăcia omului – Ştiri pe scurt 12 februarie
Gheţarii se topesc într-un ritm alarmant, spun ecologiştii.
Unde naiba, că la noi gheţarii tocmai au început să se formeze?
Realitatea TV: Mircea Lucescu a făcut donaţii pentru sinistraţi, în cadrul campaniei iniţiată de Realitatea. A trimis două garnituri de tramvaie aglomerate.
Cod portocaliu de ninsoare şi viscol. Să mai zică careva ca suntem o ţară bananieră…
Prima posibilă cauză pentru moartea lui Whitney Houston: artista a fost găsită înecată în baie. Nu avea tirbuşon ca să scoată dopul…
Gigi Becali a trimis utilaje de deszăpezire în Vrancea. Sunt utilaje speciale, care după ce te scot din nămeţi te fac „hahaleră” şi în acelaşi timp îţi bagă 100 de lei în buzunar.
620 de morţi din cauza frigului şi ninsorilor. Şi se mai zice că fumatul dăunează grav sănătăţii…
Crin Antonescu are doar 39% încredere în Bucureşti. Restul votanţilor săi nu au putut fi treziţi pentru a răspunde la sondaj.
Elena Udrea vrea să le ofere elevilor din judeţele sinistrate Buzău şi Vrancea excursii la munte. Că n-au văzut şi ei zăpadă anul ăsta, săracii…
Prefectul de Buzău spune că primele drumuri accesibile după viscol şi ninsori au fost cele spre cârciumi. Prefectul face acum un apel la românii de bine din toată ţara să trimită şi băutură, fiindcă altfel degeaba au pus oamenii mâna pe lopeţi.
Băsescu a chemat din nou partidele la consultări la Cotroceni. De fapt în felul ăsta i-a păcălit să-i dea şi lui zăpada din faţa palatului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.