Ştirea lungă, sărăcia omului – Ştiri pe scurt 18 ianuarie
Aproape 10.000 de persoane au ieşit marţi pe străzile marilor oraşe ale ţării pentru a protesta.
Alte câteva sute de mii au ieşit în stradă, cu mult curaj, pe Facebook…
Wikipedia îşi suspendă activitatea 24 de ore. Deci azi n-or să fie proteste studenţeşti, că vor trebui să mai deschidă şi o carte.
Radu Mazăre a scandat “Jos Băsescu!” la protestul de la Constanţa. La cum era îmbrăcat, mai potrivit ar fi fost să strige “Heil Hitler!”, dar era evident că alegătorii lui nu ar fi ştiut cine e ăla.
USL vrea ca ministrul de interne să fie audiat în Parlament pe tema protestelor de stradă. De ce, că doar el, săracul, n-a protestat?
Au fost proteste la Slatina şi la Caracal. La Caracal trebuie că s-au strigat sloganuri anti-monarhiste şi s-a cerut abdicarea.
Vrăjitoarea Vanessa şi Bercea Mondial au fost eliberaţi ieri din puşcărie. Ăştia doi sigur n-au protestat…
Se zvoneşte că PNL ar cumpăra manifestanţi pentru mitingul de mâine după-amiază cu 50 de lei pe om. Crin Antonescu: “Hai să fim serioşi, cine şi-ar sacrifica somnicul de după-masă pentru banii ăştia?”
Pancartă la protestele din Piaţa Universităţii: “Foamea, sărăcia a cuprins România”. Din fericire, se pare că blestemul alfabetizării nu ne-a cuprins.
La Constanţa, protestatarii au îngenuncheat pentru a spune “Tatăl nostru”. Primarul Mazăre le-a mulţumit, dar a spus că e o onoare prea mare pentru un tip modest ca el.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.