Avantajele unui premier al României nebun cu acte

Despre mulţi miniştri români se spune că sunt nebuni sau suferă de un retard grav, însă toate acestea sunt bănuieli. Avem însă un caz documentat de dement care a fost premierul României, anume Dimitrie A. Sturdza.

Toată lumea ştia că omului îi filează grav lămpile, însă nimeni nu s-a grăbit să-l scoată din politică, pentru că un nebun cu acte în funcţia de prim-ministru este o mană cerească pentru orice gaşcă de politicieni. Ca să nu mai spunem că D. A. Sturdza a fost multă vreme şi secretarul Academiei Române, ceea ce explică foarte multe lucruri.

P. P. Carp, Alexandru Marghiloman, Titu Maiorescu – toţi şefii Partidului Conservator ştiau că D. A. Sturdza e dus cu pluta. Când l-au pus prim-ministru pe 24 martie 1907, marele om politic avea 74 de ani şi tot Bucureştiul ştia că atunci când primea veşti proaste se băga sub birou şi începea să latre. Cu un nebun la conducerea guvernului, reprimarea Răscoalei de la 1907 a putut să aibă loc fără prea mare deranj – oricum, singurul responsabil nu ar fi putut da vreo declaraţie coerentă. Singurul mister care rămâne este de ce l-au mai ţinut la conducerea guvernului şi după înăbuşirea răscoalelor – cel mai probabil scuipa pe decrete în loc să le semneze.

În decembrie 1908 diliul le cam scăpase din mână şmecherilor: le săruta mâinile tuturor celor pe care îi întâlnea şi la orice întrebare răspundea cu rugăciuni, cântece popeşti şi făcea mătănii pe unde apuca. L-au mai ţinut premier până în ianuarie 1909, cât să apuce să se tragă sforile la împărţeală. Medicul de la balamucul din Paris unde a fost dus D. A. Sturdza pentru tratament avrut să ştie ce meserie are. „Prim-ministru” – au răspuns printre dinţi însoţitorii, doar pentru a primi replica „Interesantă ţară aveţi, omul ăsta e bolnav de cel puţin 10 ani!”