Când ungurii se uneau cu românii erau de neînvins

Mai întâi şi mai întâi trebuie spus că românii transilvăneni din evul mediu practicau perceptele corectitudinii politice şi nu ar fi discriminat nici în ruptul capului. Îi jefuiau cu aceeaşi plăcere pe unguri, pe saşi, pe conaţionalii români

şi nu se dădeau în lături nici de la a tâlhări pe orice străin rătăcit prin podişul ardelenesc. Această atitudine deschisă, lipsită de orice fel de limitări în funcţie de rasă, religie sau naţionalitate era totuşi puţin apreciată de oficialii epocii, deşi uneori puteau apărea combinaţii interesante.

Aşa s-a întâmplat în toamna anului 1364, când maghiarii Istvan şi Gyorgy Bebek s-au întovărăşit cu voievozii românilor Petru, Neagu, Maxim şi Roman, cu cneazul Ilie şi „cu alţi români şi unguri, de toţi aproape şapte sute de oameni”, după cum ne spune documentul. Această frumoasă întovărăşire interetnică în masă a avut ca scop realizarea unei excursii pe 8 septembrie 1364 la moşia Sânpetru a nobilului român Ioan de Dăbâca. Musafirii au mutat toţi iobagii de aici pe moşia organizatorilor deplasării, respectiv nobilii Bebek, iar din neatenţie a fost incendiat conacul lui Ioan de Dăbâca.

Succesul acestei excursii a fost repetat în scurtă vreme (documentul ne spune că întovărăşiţii româno-unguri „au fost nemulţumiţi cu atâta”, adică cu jefuirea moşiei Sânpetru). Pe 22 februarie 1365 întreprinzătorii au vizitat altă moşie a lui Ioan de Dăbâca, anume Hida, unde au spart casele şi au furat documentele de proprietate, au prăduit 250 de boi, 200 de vaci, 700 de porci, 1.500 de oi, 33 de cai, 560 de păsări. Tot din neglijenţă au fost incendiate trei case, iar „pe femei şi fete le-au despuiat” (documentul nu ne spune şi ce s-a întâmplat după despuierea muierilor). Ca de obicei, după primirea reclamaţiei, autorităţile au decis să înceapă o anchetă.