Caz extrem: român lăudat de un nobil ungur

Englezul John Paget a fost extrem de mirat prin 1837 când l-a auzit pe prietenul său nobil ungur lăudâdu-şi vizitiul român. Până în acel moment ungurii din Transilvania nu făcuseră altceva decât să se plângă de români: că fură, că sunt leneşi, că sunt beţivi etc.

Însă acest nobil ungur de lângă Braşov era cât se poate de încântat de talentele lui Ion. În ciuda înfăţişării sale de uncheş sfătos, Ion al nostru era cel mai priceput contrabandist din zonă. Mărfurile orientale aduse de la Bucureşti erau impozitate cu 60% la Braşov, însă Ion ştia mai multe scurtături prin munţi care anulau acest impozit.

Nobilul ungur nu era doar extrem de încântat de talentele lui Ion, chiar ţinea la el. Chestie pe care a dovedit-o în mai multe rânduri, scoţându-l din închisoare. Treaba mergea aşa: înainte să treacă linia de demarcaţie din munţi, Ion ascundea marfa şi pornea mai departe fluierând, grănicerii îl arestau şi îl aruncau la beci. Aici intervenea prietenul nobil care îl scotea din cătuşe cu scandal – explicându-i doct oaspetelui englez că un om nu poate fi ţinut la închisoare fără ca acuzaţiile împotriva lui să fie dovedite. Cu renumele restabilit, Ion făcea ce ştia şi aducea mătăsurile sau caşmirul la Braşov, spre marele profit al patronului său. Întrebat de John Paget dacă ar putea aduce un covor turcesc de la Bucureşti, Ion a răspuns ca un adevărat britanic: „Când doreşte domnul covorul?”. Iar nobilul ungur a încheiat discuţia plin de mândrie: „Nu ştiu ce m-aş face fără el!”