Ce făceau vlahii pe muntele Athos? Brânză!

 Din când în când, câte o americancă sau englezoaică mai smucită se deghizează în bărbat şi merge pe muntele Athos, acolo unde femeile nu au voie pentru a nu-i tulbura pe preacucernicii părinţi. Puţină lume ştie însă că aproape cu o mie de ani în urmă vlahii şi muierile lor stăteau bine mersi la muntele Athos. Deşi exista şi pe atunci interdicţia pentru femei, strămoaşele româncelor de azi au găsit o cale să se stabilească pe sfântul munte. Cam 300 de familii de vlahi, cu femei, copii şi turme.

Prietenia dintre călugări şi vlahi a luat următoarea formă, regretată mai târziu de sfinţii părinţi: „îşi aminteau de cărnuri şi de căldările de gătit, de ceapă, usturoi şi pepeni, căci părinţii de la Athos nu mai puteau uita binefacerile vlahilor: bucuriile şi întâlnirile, laptele, brânzeturile şi lâna, ospeţele, schimburile de servicii şi afacerile cu ei, apoi beţiile diavoleşti care au apărut până la urmă”. În anul 1104 patriarhul de la Constantinopol a hotărât să oprească distracţia asta de pe muntele Athos şi vlahii au fost alungaţi, de teamă să nu se strice cu totul sfintele mănăstiri.

Călugării însă au pregătit o mică rebeliune şi au părăsit în masă mănăstirile, ducând dorul vieţii lumeşti deprins cu vlahii, cel mai probabil cel mai mult le-au plăcut beţiile diavoleşti. Deşi s-a speriat că ar putea rămâne fără călugări la muntele Athos, patriarhul Constantinopolului nu şi-a schimbat decizia şi nu a acceptat revenirea vlahilor. Problema cea mai mare era că femeile vlahilor, îmbrăcate în straie bărbăteşti, ajunseseră să facă pâine şi brânză chiar în paraclisele sfintelor mănăstiri.