Ciocnirea civilizaţiilor: întâlnirea moldoveanului cu cafeaua

Noutăţile au darul să sperie popoarele nevinovate. Multe triburi africane răcneau din toţi bojocii când vedeau cum curge mâncarea din cutii de tablă, pigmeii îşi ascundeau feţele de obiectivul aparatului de fotografiat de teamă că le vor fi furate sufletele.

Alţii erau mai viteji, precum zuluşii, care erau convinşi că mitralierele nu erau altceva decât o formă de magie, care putea fi combătută cu o magie mai puternică.

Nu este şi cazul moldovenilor, care nu doar că nu se sperie de noutăţile pe care civilizaţia li le aruncă în faţă, dar mănâncă şi beau tot ce li se pune în faţă, mai ales dacă este gratis. Din istoria glorioasă a moldovenilor avem cazul logofătului Ioniţă Tătutu, care prin 1504 a făcut cunoştinţă cu misterioasa licoare numită cafea. Trimis în solie la Constantinopol, moldoveanului i s-au luat ciobotele şi a fost pus să se aşeze pe jos, iar apoi a fost servit cu o ceaşcă de cafea.

Dimitrie Cantemir ne spune limpede că moldovenii se temeau de învăţătură, dar cu băutura nu aveau probleme. Logofătul Ioniţă Tăutul n-a ştiut cum să abordeze cafeaua, asta ne-o spune limpede cronicarul – însă văzând că e lichidă şi-a zis că trebuie procedat ca la orice altă băutură: a strigat „Să trăiască împăratul şi vizirul!”, după care a dat ceaşca peste cap. Însă este foarte posibil ca ordinea acţiunilor să fi fost inversă: viteazul moldovean a băut mai întâi din cafeaua fierbinte, şi-a opărit gura, şi ca să poată să răcnească de durere a inventat strigătura cu „Să trăiască împăratul şi vizirul!” doar ca să poată să-şi înnece amarul.