Cum a mâncat bătaie Liviu Rebreanu în Chişinău

Înainte să scrie chestiile alea care îi pică la bac pe toţi nevinovaţii, Liviu Rebreanu a avut o viaţă destul de aventuroasă. După ce absolvit cu succes academia militară din Viena ca orice ardelean serios din Imperiul Austro-Ungar, Rebreanu a fost trimis ca ofiţer în garnizoana din micul oraş unguresc Gyula.

Aici s-a dedicat celor două pasiuni ale sale: scrisul şi jocurile de noroc. Cu scrisul n-a prea avut succes: a comis un roman satiric în care îşi bătea joc de ofiţerii unguri, foarte puţin apreciat de colegii săi. Nici la celelalte cărţi nu a avut noroc: a pierdut toţi banii regimentului, chestie care i-a amintit că e român şi persecutat de unguri, aşa că a fugit la Bucureşti.

Neştiind că Liviu Rebreanu urma să ajungă în manualele de limbă română, Guvernul de la Bucureşti l-a înapoiat pe ofiţerul scriitor autorităţilor maghiare. După ce a făcut niţică puşcărie la Gyula, Rebreanu s-a întors la Bucureşti unde s-a apucat de gazetărie, demascând suferinţele românilor ardeleni. Însă nici cu gazetăria n-a avut o inspiraţie foarte bună – s-a amestecat în gaşca ziariştilor germanofili, alături de Tudor Arghezi şi Ioan Slavici. Se pare că totuşi nemţii erau serioşi şi plăteau mai bine şi la timp tonomatele de presă dinaintea Primului Război Mondial.

Prin 1918 ungurii şi-au adus aminte de Liviu Rebreanu – care îşi păstrase cetăţenia austro-ungară – şi l-au declarat dezertor. Căutat cu arcanul prin Bucureşti, ghinionistul gazetar s-a refugiat la Iaşi. Aici toată lumea îl privea cu dispreţ, ca pe unul care colaborase cu ocupantul german. Neavând alte opţiuni, Rebreanu s-a dus la Chişinău, unde şi-a întâlnit soarta, sub forma unor voluntari ardeleni puţin dispuşi să-i accepte compromisurile. Neiniţiaţi în fineţurile jurnalismului, ardelenii i-au aplicat lui Rebreanu o sfântă de bătaie drept răsplată pentru colaborarea lui cu nemţii. Se pare că asta i-a folosit lui Rebreanu, s-a apucat serios de scris şi nu s-a mai amestecat în tot felul de manţogării