Cumanul adevărat renunţă la crimă, dar nu la barba strămoşească

Neagu Djuvara a încercat să ne explice că domnii cumani au fost o mare chestie, războinici îndrăzneţi, spiţă nobilă de călăreţi. Pe partea asta ar exista nişte comentarii: vitejii cumani au luat decizii vitejeşti când au apărut tătarii la Nistru.

Au analizat situaţia tactică şi s-au împărţit în două coloane de luptă: prima coloană a pornit spre sud în Imperiul Bizantin, a doua coloană s-a grăbit spre vest, în regatul Ungariei. Îndrăzneala şi viteza cu care au efectuate aceste manevre tactice i-au uimit pe tătari care au fost siliţi să parcurgă sute de kilometri în plus pentru a avea ocazia să căsăpească nişte cumani viteji.

Până la urmă cumanii au luat decizia să îşi unească bărbăţia cu cea a gloriosului popor maghiar, şi s-au stabilit în Pannonia. Doar că aici au apărut în curând oarece probleme şi faptele cumanilor nu au fost apreciate la justa lor valoare. Pentru calmarea spiritelor a fost trimis de la Roma episcopul Filip de Fermo care a stabilit la 23 mai 1279 un program politic pentru cumanii din Ungaria: să se boteze şi să respecte credinţa creştină, să nu mai omoare creştini, să îşi abandoneze corturile de pâslă şi să stea în case ca oamenii, să adopte moravurile creştine şi să înapoieze bunurile furate în anii anteriori. Italianul Filip de Fermo nu era un naiv: drept garanţie pentru toate acestea a cerut de la şefii cumani Uzur şi Tolon 49 de fii de nobili drept ostatici.

Din păcate înţelegerea din mai nu a putut fi respectată şi s-a ajuns la o renegociere în luna august 1279, de data aceasta cu şefii cumani Alpar şi Vzur. Noua înţelegere încheiată cu şefii cumani era aproape identică cu cea din luna mai (ne creştinăm, nu mai omorâm creştini, înapoiem furăciunile) cu o singură excepţie: erau scutiţi de „îndatorirea de a-şi rade barba, a-şi scurta părul şi a-şi schimba portul hainelor”. Cel mai probabil şefii Uzur şi Tolon s-au întors la corturile neamurilor şi le-au explicat înţelegerea cu ungurii: „Trebuie să ne botezăm! – Bine. Trebuie să nu mai omorâm creştini! – Bine. Trebuie să nu mai stăm în corturi! – De acord. Trebuie să ne rademă bărbile şi să ne tundem pletele! – Cuuum?!?!” În acest moment trădătorii Uzur şi Tolon au fost căsăpiţi după datina străbună şi trimişi la negocieri nişte şefi mai pricepuţi care au obţinut pentru cumani dreptul de a purta barbă şi plete. Ceea ce ne arată că aceşti cumani nu erau doar foarte viteji, ci şi extrem de inteligenţi.