Despre iubirea dintre români şi sibieni la 1453

Pe când se purtau discuţii cu Iancu de Hunedoara dacă Ţara Făgăraşului ar mai trebui lăsată în stăpânirea voievodului Vladislav al II-lea, sibienii s-au prezentat cu o listă de plângeri. Românii făgărăşeni se distrau copios în acele vremuri şi îi beleau pe saşi într-o veselie

– mai ales că respectau cu sfinţenie dictonul „să faci ce face popa”. Cap de listă era un anume popa Coman din Făgăraş, care pe lângă slujbele duminicale se pare că îşi făcuse o carieră de hoţ la drumul mare. Acest popa Coman era arestat, însă ameninţa că după ce va fi eliberat va ucide mai mulţi saşi sibieni (avea şi el lista lui!) şi va incendia mai multe sate – chestie care cel mai probabil nu i-a grăbit foarte mult eliberarea.

Din lista de plângeri ale saşilor sibieni rezultă că principalele ocupaţii ale românilor făgărăşeni erau „arderile, jafurile, furturile, tâlhăriile şi alte distrugeri”, cu specializare în furtul de cai. Numele sau poreclele făptuitorilor înşirate de sibieni lasă puţine îndoieli asupra originii lor: Bărbat, Ţigănuş, Borza, Călugăr, Radu, Scurtu. Băieţii nu-şi uitau înaintaşii: în urmă cu 10 ani câţiva tovarăşi de-ai lor fuseseră torturaţi la Sibiu şi cum îi considerau nevinovaţi au cerut răscumpărare – n-au primit, aşa că s-au apucat să incendieze satele saşilor. Însă invenţia cea mai de seamă vine din partea ciobanilor făgărăşeni: sub ameninţarea bătăii îi convingeau pe saşi să-i angajeze să le păzească oile, după care fie pur şi simplu nu mai veneau la muncă, fie furau oile cu totul.