Duchamp: „Idealul meu în viaţă e Gioconda cu mustaţă”

Marcel Duchamp (1887-1968) a visat încă din copilărie să fie artist, ca fraţii lui mai mari. El a avut ghinionul să se nască cu 100 de ani mai devreme. Pe atunci, un artist învârtea toată ziua pensula şi făcea bătături de la daltă.

Lui Marcel nu-i plăcea lucrul manual şi nici n-avea chef să-şi strice ochii la retuşuri sau să se murdărească de guaşe. La ora de desen, a fost deseori prins că dădea copy paste de pe internet. Fiind foarte convingător cu colegii, Marcel îi punea pe aceştia să-i facă temele la desen. Prins din nou, micuţul francez s-a apărat spunând că sunt ready made-uri.

Un artist neînţeles
Pe atunci era la modă impresionismul. Primele tablouri impresioniste ale lui Duchamp n-au făcut o impresie bună. La concursul „Artiştii au talent”, el a enervat atât de tare juriul, că a luat trei de „nu” simultan. Cei din sală glumeau între ei: „Dacă nu i-a plăcut pensula…”

Singurii care i-au spus „da”, în virtutea obişnuinţei, fireşte, au fost dadaiştii.

Necăjit că lumea artistică nu-l apreciază, Duchamp a pus un pisoar într-o expoziţie pe post de operă de artă (1917). În faţa reporterilor, el şi-a dat frâu liber supărării: „Să mă p…ş pe ea de artă!”

Duchamp vrea să fie neînţeles
Marcel a înţeles imediat că e un artist neînţeles. Ca atare, a început să facă lucrări care să pună la încercare puterea de înţelegere a publicului, silindu-l să facă eforturi de înţelegere. Şi, astfel, a început să devină cunoscut prin faptul că lumea stătea mai mult timp în faţa operelor lui.

Una dintre operele notabile, din care nu se înţelege mare lucru e (1912). Lui Marcel îi plăceau enorm nudurile, dar ura să le facă (adică să le deseneze, se subînţelege). Trist că poetul Apollinaire i-a spus că face nuduri urâte, în Nud coborând scara, Marcel a făcut vreo duzină de nuduri unul după altul, ca să fie sigur că măcar unul dintre ele e reuşit. Această lucrare a fost considerată cubistă, în ciuda formelor cam colţuroase ale modelului.

Fiindcă lumea tot mai pricepea ceva şi, după ce pricepea, trecea la altă lucrare, Duchamp a creat Mireasă despuiată chiar de celibatarii ei. El a lucrat la ea vreme de 8 ani (1915-1923). Când a terminat-o, nici el nu mai înţelegea nimic din ea, astfel că s-a declarat satisfăcut. Se spune că în faţa acestei lucrări, Eminescu ar fi exclamat: „N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă!”

Lupta pentru zâmbetul Monei
Leonardo da Vinci cu a lui „Giocondă” era de mai bine de patru secole pe locul 1 în clasamentul Enigma. Acest fapt îl scotea din sărite pe Duchamp, văzându-şi mireasa despuiată batjocorită de ignoranţi.

Într-o zi de inspiraţie maximă, Marcel şi-a făcut loc printre zecile de japonezi de la Luvru şi, sub privirile oblice şocate, i-a desenat rapid o pereche de mustăţi şi un barbişon Monei. Aflat în public, fostul lui profesor de desen nu s-a putut abţine şi l-a atenţionat că mustăţile sunt disproporţionat de mici.

Surprins de jurnalişti în timp ce-şi testa noul aparat de zbor cu manivelă, Leonardo da Vinci a declarat: „Hm… Nu-i stă rău cu mustaţă. Îi dă un aer più misterioso parcă, più inaccessibile. Ar fi trebuit să mă gândesc la asta…” După care, a adăugat: „Atâta vreme cât nu-i pune silicoane, sunt de acord cu orice schimbare.”

Artistul e declarat iresponsabil. Vina e a publicului
În arest la poliţie, Marcel a susţinut că, în general, artistul nu ştie ce face, cu alte cuvinte, el e un inconştient iresponsabil. „Arta e în ochii spectatorului”, a concluzionat el. Astfel, atâta vreme cât Michelangelo habar n-avea ce spoia la Capela Sixtină, el, Marcel Duchamp, cel care priveşte picturile din Capela Sixtină, este, de fapt, artistul. Ca să fie mai convingător, francezul a pus mâna pe o carte de istorie a artei şi a parcurs fiecare operă în parte, spunând: „Am făcut-o şi pe asta!”

Fiind un artist inconştient, el nu mai ştia dacă lucrează sau nu. Cum, după câte ştim, nu-i plăcea să lucreze, s-a dedicat şahului, făcând campionate cu pensionarii din Parcul Obor.