Femei fatale (XII)

„Fiindcă ciuma neagră începuse să nu mai dea roade, în Renaștere a fost redescoperită femeia fatală.” (O. Lerécit, istoric francez, sec XIX)

Louise Labé, zisă și La Belle Cordière (1524-1566)
Tatăl lui Louise era funar, cu „f” mic, ceea ce înseamnă că făcea frânghii. Afacerea era direct legată de principala formă de divertisment, execuțiile din piața publică. Mai târziu, el a fost pus sub acuzație pentru producția clandestină de șireturi fluorescente, care erau livrate în celulele întunecate ale condamnaților la moarte.
Louise s-a obișnuit cu prosperitatea, astfel încât s-a măritat ea însăși cu un funar, Ennemond Perrin. După ce a devenit celebră, ziaristele răutăcioase obișnuiau să-i pună întrebarea „Când ați legat ultima oară cununii?”. În replică, fatala le spunea că au niște cordeluțe de țărănci.
Despre Louise Labé s-au spus multe: că s-ar fi îmbrăcat în bărbat și s-ar fi bătut într-un turnir, că era lesbi, prostituată și cunoscătoare de greacă și latină. La aceste zvonuri, fatala răspundea: „Oameni buni, voi citiți prea mult www.timesnewroman.ro”.
Viața lui Louise a fost o poezie: primea și compunea poezii de dragoste. Când un admirator mai înflăcărat îi scria că are un zâmbet mai frumos ca al Giocondei, Louise îi compara acestuia membrul viril cu cel al lui Adam din Capela Sixtină – ceea ce, pe atunci, probabil că era flatant. Și într-un caz, și în celălalt. Iar prietenele lingușitoare ajunseseră să-i spună Louisei că arată chiar mai bine în poezii decât în poze. 
Mulți sceptici erau de părere că nu ea e cea care a scris senzualele sonete, ci colegii ei de clasă, Maurice Scève, Olivier de Magny, Claude de Taillemont și alții. „Important e cine le semnează, da?”, le răspundea ea postmodern, amenințându-i pe detractori cu versuri fracturiste deschise.
Louise a fost amanta poetului Olivier de Magny. Acest fapt e cert din cauză că s-a descoperit o poezie în care Olivier îl făcea de doi lei pe Perrin. Drept răspuns, soțul încornorat a lansat o nouă linie de funii, numită „ultima strofă”.