Femei fatale (XIII)

„Poți alege între catolicism și protestantism și să fii scurtat de cap. Dar n-ai cum să alegi între o femeie și o femeie fatală.” (Fr. Ejaques, cronicar francez, sec. XVI)

Marguerite de France (1553-1615).

Marguerite făcea parte din casa de Valois, a cărei deviză era „Avem o casă, suntem Valois bre, ne tragem direct din Carol cel Mare” (afirmație greu de demonstrat chiar și în epoca respectivă). Ea a fost fata Caterinei de Medici, o regină complexată toată viața din cauză că familia ei n-are doctoratul.
Gurile rele spun că Margareta a fost frumoasă și deșteaptă doar fiindcă Alexandre Dumas a vrut să-și umfle tirajele. Adevărul, așa cum îl arată istoricii recenți, este mult mai complicat: Margareta a citit și răscitit „The Secret”. Spre deosebire de contemporanele ei, care au văzut doar filmul. 
Caterina a căsătorit-o pe Margot cu Henric de Navarra, un protestant, la 18 august 1572. Plictisiți că timp de cinci zile, ăștia doi nu s-au otrăvit unul pe celălalt, catolicii i-au invitat pe hughenoți la o nocturnă amicală, de Sf. Bartolomeu. Fără să-i anunțe.

Margot cultiva iubirea neoplatonică. (Deși conține prefixul „neo”, aceasta n-avea nimic nou în ea în afară de faptul că nu mai era doar între bărbați.) Conform acestei iubiri, cavalerii n-aveau voie să se uite la Margot decât cu ochii minții, ceea ce îi scuza atunci când nu vedeau unde pun mâna.
Printre primii amanți ai Margaretei a fost Henric de Guise, supranumit „Omul cu Cicatricea”. Cicatricile erau tatuajele de atunci: cavalerii stăteau la coadă la străstrăbunicul lui d’Artagnan, fiindcă acesta le făcea cele mai trainice.
Un alt amant, Joseph de la Mole, a fost decapitat pentru a fi conspirat împotriva Caterinei. Capul a ajuns la Margot, care ar fi depus un sărut pe buzele vineții. Călăul l-a luat înapoi, mustrându-l blajin: „Tot numai cu capul la femei…”    
Dar cel mai tare amant a fost spadasinul Bussy d’Amboise. Duelgiu fără leac, acesta își deruta adeseori dușmanul spunându-i teatral: „I’m your father”. Apoi, tăvălea cameristele prin tufișuri, iar când era întrebat de Margot de ce-i tot verde, spadasinul răspundea cu un aer nevinovat: „Eu Shrek, tu Fiona”. Răspunsul, era, firește: „Ai de dat explicații, Buss in Boots.”
Margot a fost prima femeie memorialistă. Asta însemna, pe atunci, că își aduce aminte mai multe lucruri decât unde și-a uitat jartiera cu o zi înainte.