Femei fatale (XV) – Ana de Austria

„Femeia fatală, de vrei s-o săruți, îi dau un regat și poți și s-o…” (cântec popular francez, secolele X-XVIII)

Ana de Austria (1601 – 1666)

Deși i se spunea „de Austria”, Ana era, de fapt, din Spania, doar că părinții, celebri și ei, și-au dorit pentru fata lor o carieră în yodeling.

Cum, pe vremea aceea, infantilismul începuse să facă ravagii în Europa, Ana n-a scăpat nici ea cumplitei epidemii, fiind diagnosticată de două ori: „infantă de Spania” și „infantă de Portugalia” (în vacanță, la bunici).

Ana n-a ajuns în Austria, unde spera să fie remarcată de impresarii turci, care băteau la porțile Vienei mai să le dărâme. A ajuns la Paris, în patul lui Ludovic XIII, ceea ce i-a purtat ghinion ani de zile. Abia în 1619 a reușit să-l păcălească pe rege să-și onoreze obligațiile conjugale. Cu un aer nevinovat, Ludovic a replicat: „Tot îmi cânta „Toreador, en garde”, iar eu îi explicam că sexul de față cu gărzile nu se mai practică din Evul Mediu.” (Motivul adevărat ar putea fi, însă, că suveranul prefera băieții. Una dintre dovezi sunt afișele din biroul său reprezentându-i pe cei trei muschetari, doar în cizme, făcând pe trenulețul.) 

Ana a fost considerată una dintre frumusețile secolului și avea admiratori. Unul dintre ei era chiar ducele de Buckingham, a cărui distracție favorită era să facă gărzile de la palat să râdă citindu-le ultimele știri TNR. Dacă reușea, respectivul nefericit era decapitat sau, mai rău, ajungea în iatacul regelui Iacob I, unde trebuia să stea tot nemișcat, dar cu pantalonii în vine.

Ducele de Buckingham i-a pus gând rău virtuoasei Ana. În vara lui 1625, a apărut la Luvru cu o mantie de pe care, în mers, se desprindeau diamante. Gestul n-a impresionat-o pe regină. Aceasta i-a recomandat superglue-ul pe care îl folosea ea însăși pentru crăpătura din spate, fapt ce-l obliga pe Ludovic s-o abordeze doar în modul reglementat de Natură.

Ducele de Buckingham nu s-a lăsat. În urma aranjamentului unei intrigante (despre care vom vorbi episodul următor), acesta a încolțit-o pe Ana în grădină. Și s-a prezentat a doua oară: „My name is Buck and I’m here to f…ck.” Istoricii au diferite variante privitor la ce s-a întâmplat în continuare. Cert e că Ana a strigat după ajutor, cum învățase că trebuie procedat din romanele epocii. Din păcate pentru amândoi, acesta n-a întârziat să apară.

Buckingham a trimis (pe banii guvernului englez) o expediție împotriva francezilor. Pe nava-amiral, ducele a aranjat un altar cu portretul Anei înconjurat de lumânări. Regina a declarat toată chestia ca fiind de mauvais goût, spunând că ar fi preferat un instagram cu inimioare și cățeluși cu perucă (cei cărora li le spune acum „caniși”).

Plictisită, Ana, spaniolă în adâncul sufletului, a complotat mult și bine împotriva statului francez, căruia, pe atunci, i se spunea „Richelieu”. Regina trimitea spaniolilor rapoarte scrise într-un anumit cifru. Din nefericire, folosea și cerneală simpatică, numită așa de către elevii chiulangii, care o consumau cu regularitate, fiind mai ieftină decât creta și cu efecte mult mai puternice. N-a trecut mult până ca cifrul să fie descoperit. El a și rămas în manuale ca „Ana are mere.”