Ghidul cultural de Mărţişor

Mărţişorul este, indubitabil, un fapt de cultură şi civilizaţie. Mai mult decât confecţionarea, alegerea mărţişoarelor este o adevărată artă. Ea presupune un efort epuizant de memorie: câte colege ai (23 sau 24?), profa de fizică e sau nu în concediu de maternitate? Etc. etc.

Şi, de asemenea, implică folosirea unor algoritmi extrem de complicaţi: dacă am avut 100 de lei şi am luat trei mărţişoare de 17 lei pentru alea de-acasă, câţi lei îmi trebuie ca să cumpăr două pentru gagicile pe care vreau să le scot la un cico şi pentru cinci mărţişoare destinate colegelor cele mai drăguţe, având în vedere că mai trebuie încă 11 pentru alea aşa şi aşa şi încă 20 pentru alea sub orice critică?…

Fiindcă data fatidică de 1 martie se apropie vertiginos, TNR vă propune în cele ce urmează un ghid cultural – şi practic – al cumpărătorului de mărţişoare.

Ce este un mărţişometru?
Cu toate că „mărţişometru” este de gen neutru, asta nu trebuie să vă inducă în eroare. Cum femininul „mărţişometră” n-ar avea niciun sens filologic, s-a hotărât ca, măcar în acest caz, să nu se creeze un corespondent feminin al termenului.

Mărţişometrul este o unitate de măsură a mărţişoarelor cu o precizie de 99,9% dintre cazuri. Eroarea de 0,01% se referă la intenţiile celui care oferă mărţişorul. Din păcate, este un procent deosebit de important.

Mărţişometru poate fi oricine: colega de bancă, de clasă, de serviciu, iubita, diriga, profa de latină, femeia de serviciu, soacra sau amanta. În cazuri speciale poate fi grasa de la circa financiară sau chiar nevasta.

Mărţişometrul n-are nicio legătură cu lungimea firului împletit alb-roşu, decât, uneori, în cuplurile homosexuale masculine. El măsoară valoarea mărţişorului în funcţie de parametri economici relativ exacţi şi mai ales comparativ. Partea bună – sau proastă – a evaluării este că întotdeauna mărţişometrul va da un feedback şi va avea o reacţie pe măsura evaluării, mai devreme sau mai târziu. Astfel, testul comparativ e decisiv pentru un an întreg, până la 1 martie viitor: ai grijă cui ce dai, fiindcă întotdeauna se va uita să vadă ce-a primit colega.

Cu ce poveşti trebuie să însoţeşti oferirea de mărţişoare
Toată lumea ştie că poveştile cu voinicul care a eliberat Soarele şi lupta Primăverii cu Iarna sunt simple basme. Şi că adevărul crud e în felul următor. Un ghiocel a ieşit mai devreme de sub cuşma albă a zăpezii. Peste el a dat, pe trecere, un mărăcine ameţit – cică a văzut „verde”. L-a lăsat pe ghiocel într-o baltă de sânge. Viorelele au încercat să-l rescusciteze cu nişte iarbă. Degeaba. Ultimele cuvinte ale ghiocelului luat cu targa-frunză au fost înregistrate de reporterii vremii după cum urmează: o jumătate de înjurătură legată de persoanele decedate din familia mărăcinelui şi ceva gen: „mai uşor”. De aici, prin comprimare şi datorită evoluţiei limbii, s-a ajuns la forma „mărţişor”.

Cu toate că sunteţi învăţaţi de mici să spuneţi adevărul, el nu este întotdeauna recomandat. Deci, aburiţi-vă iubitele cu povestea „Voinicul şi Soarele”. Nu uitaţi să-l faceţi pe primul baschetbalist de culoare şi să le sugeraţi că la Soare te poţi uita, dar ele ba.

Alegerea mărţişoarelor: mărţişoarele care spun ceva
Din punct de vedere cultural, mărţişoarele sunt de trei feluri: cele despre care nu ştii ce să spui, cele care nu spun nimic şi cele care spun ceva.

Din categoria mărţişoarelor care spun ceva fac parte iepuraşii cu ochii luminaţi de leduri. Aceştia încearcă să te păcălească cu cântecul „I’m a Barbie girl” în timp ce se mişcă spasmodic până la marginea tarabei, de unde, conform legilor gravitaţiei (pe care n-au de unde să le ştie), cad. Unii cercetători pretind că aceştia sunt doar nişte iepuraşi Playboy traumatizaţi, care au evadat din depozite şi încearcă să redevină ce-au fost: Barbie girls. Cum e greu de stabilit sexualitatea acestora, e vorba de o ipoteză care aşteaptă să fie verificată. 

Iepuraşii Barbie i-au avut întotdeauna ca rivali de tarabă pe ursuleţii care cântă „La cucaracha”. Aceştia se consideră nişte macho adevăraţi şi-i privesc pe iepuraşii cu fundiţe într-un fel vădit homofob cât îi ţin bateriile. 

Între aceştia se amestecă pisicuţele care fac „miau” într-o manieră care îţi aminteşte de expresia „a rupe pisica-n două”. Acestea le dispreţuiesc pe celelalte mărţişoare vorbitoare, considerându-le nişte fake-uri jalnice. Pisicuţele se consideră expresia ultimă a naturalului, uitându-se cu superioritate la căţeii care latră în mai multe limbi, în funcţie de provenienţă: China, Turcia sau Pakistan.

Cele mai practice, mărţişoarele care spun ceva sunt destinate iubitelor, ca să le închidă gura.

Mărţişoarele despre care nu ştim ce să spunem
Despre mărţişoarele despre care nu ştim ce să spunem, Wittgenstein era de părere că nu trebuie să spunem nimic. Dar cum deja am spus ceva – mai precis că nu ştim ce să spunem –, vom continua să spunem ceva.

Acest tip de mărţişoare sunt făcute să le deruteze pe profe şi/ sau colegele antipatice. În timp ce ele se întreabă surescitate „hm… ce-o fi asta? un şoricel, o inimioară, ba nu, e un bondar cu botoşei”, tu te depărtezi încetişor şi-ţi vezi de colegele-bunăciuni. Care nu se întreabă nimic, având în vedere că sunt prea ocupate să primească mărţişoare de la toţi masculii din redacţie. 

Mărţişoarele despre care ştim ce să spunem
Acestea sunt cele mai interesante. De obicei, foarte simple şi ieftine, întotdeauna au o aură specială, ca ghetele lui van Gogh. „M-am dus să cumpăr mărţişoare, dar în înghesuială mi-au furat portofelul. Fiindcă nu puteam să vin la tine fără un mărţişor, i-am ţinut locul unui vânzător la Romană în schimbul acestei minunate potcoave. Uite, zici că e de aur…” Ele sunt făcute să zăpăcească iubitele naive şi sentimentale care încă n-au învăţat că arta e şi ea comercială, deci, n-au cum să-ţi spună „get lost”.

Orice poate fi un mărţişor. Aproape orice…
…Dacă demonstrează un efort logistic, financiar şi de imaginaţie cât mai substanţial.

Nicio femeie nu se va supăra dacă în loc de o broşă de aur cu rubine, firul roş-alb va fi legat de un breloc la capătul căruia atârnă cheile unui Mini Cooper.

Obiectele nerecomandate sunt prea multe, dar ne bazăm pe flerul vostru. Una dintre cele mai proaste idei este lenjeria intimă, fiind interpretată ca o străvezie invitaţie la un act total nepotrivit într-o săptămână în care trebuie să daţi dovadă de sensibilitate şi romantism. În schimb, o carte de credit nu va fi interpretată niciodată ca un îndemn la lectură.

Mare atenţie! Totul poate fi interpretat şi va fi interpretat! În speranţa că acest modest ghid v-a fost/ vă va fi de folos, ne exprimăm deschiderea la orice fel de interpretări. Vă dorim „mărţişor uşor!”