Istoria perversiunii (XII) – perversul polimorf din premergătoare

Primejdia din interior
Mai vezi câte o mamacita – aplicată la un cărucior ce urlă intermitent – pufnind cu dispreţ: „perverşilor” în momentul în care vreo duzină de masculi cocoţaţi pe schele îi complimentează arcuirile prin formule plastice, sugestive şi insinuante.

Dar să ne întoarcem în urmă un pic mai mult de o sută de ani, în decadenta Vienă Jugendstil. Unde habita Freud (1856 – 1939), de care toată lumea a auzit, dar ori îl confundă cu Bălăceanu-Stolnici, ori îşi închipuie că toată viaţa a stat pe-o canapea, discutând în contradictoriu cu inconştientu’. (Pentru cei nefamiliarizaţi cu terminologia psihanalitică, inconştientul nu e cel care rămâne în România pentru 50 de euro salariu, când ar putea să câştige 2500 în Germania, ci e denumirea unei cămăruţe a psihicului unde se depozitează sau casează legi şi a unei instanţe răspunzătoare pentru diferite comportamente greu de înţeles pe cale raţională.)

Ei, bine, nenea Sigmund era de părere că cel mai mare pervers în cazul de mai sus nu e nici măcar boşorogul de palier, care voyeuriseşte abundent cu ajutorul vizorului la vecina care tocmai a ajuns acasă şi-şi trage sufletul şi ciorapii. E vorba, atenţie, chiar de sursa răcnetelor: progenitura, viitorul familiei, giugulugu al lu’ mami!

El este perversul no.1! Vă gândiţi că austriacu’ o fi zis-o şi el la şto, în timp ce rădea guleru’ la a cinşpea bere cu ghenoşii. Ei, bine, nein!

În 1905, herr Freud scoate o fiţuică intitulată Trei eseuri privind teoria sexualităţii. Cam vreo 80 de păginuţe… Fără poze (în caz că vreţi s-o achiziţionaţi). Aici el îl demască pe marele pervers care e micuţul din căruţ.

Adevăratul kinder cu surprize
Depravarea începe chiar din primul an de viaţă şi creşte pe măsură ce odrasla accede la noi surse de plăceri perverse. Scârbit de toate descoperirile pe care le-a făcut în privinţa sexualităţii infantile, Freud chiar a numit copilul un „pervers polimorf”. Fiecare om normal are câte o perversiune-două, dar copilul, cel care o dă gata pe tanti de la aprozar cu gropiţele-i din obraji şi de la degetele îmbăloşate, acesta o duce din perversiune în perversiune, desfrâu pe toată linia!

Suptul – suptul după supt e plăcere
Iniţial (până pe la 18 luni), homunculu’ se destrăbălează oral şi-şi procură plăcerea din ceea ce Freud numeşte „suptul pe-ndelete”. El împuşcă doi iepuri dintr-un foc: mănâncă pe săturate şi se bucură şi de primele experienţe orale veritabile. Ca orice om, de altfel, nici el nu poate să facă sex pe burta goală.

Cum „La sânu mamei” nu e deschis nonstop şi mai intră în renovare din când în când, sugaciul încearcă să se păcălească cu substitute gen degetul său mare sau vreo altă parte anatomică pusă la dispoziţie cu generozitate de vreun unchi simpatic şi timid cu femeile.

„Stadiul oral”, cum îl numeşte Freud, se încheie, teoretic pe la un an jumate, practic, el subzistând într-o formă sau alta. Deci, aveţi grijă când roadeţi vreun capăt de pix sau zăboviţi prea mult cu scobitoarea între dinţi: să nu vă placă prea mult… Cum se ştie, sexul e ca şi drogurile: vrei chestii din ce în ce mai tari.

Treaba mare – important nu numai s-o faci, ci şi cum o faci
După 18 luni, unii plozi se satură să-i facă toată lumea suckeri şi trec la the next level: stadiul anal.

De la o vârstă trebuie să începi să-ţi asumi nişte obligaţii şi responsabilităţi, să-ţi iei un serviciu etc. Că n-o să te ţină mă-ta toată viaţa în pampers! Ia, gura şi marş la oliţă!

Obligaţia puerului în această perioadă e să-i furnizeze lui mami nişte treburi, mici şi mari (nu şi lui tati, dă-l în pamperşii mei d-aci cu meciurile lui, că nu vrea să dea pe JimJam!).

La un moment dat apare revelaţia… Kidu se prinde că poate să întârzie livrarea şi să ţină în suspans audienţa, pe perioade din ce în ce mai lungi, funcţie de exerciţiu şi de răbdarea lu’ bulangiu’ de tati, care o mai confiscă din când în când pe mami să se joace lapte gros. Când încep ameninţările, atunci e bine s-o laşi mai moale şi să-i dai drumul. Totul se schimbă ca atins de zâna cea bună: mârâielile şi înjurăturile printre dinţi se transformă în laude şi ovaţii şi uneori primeşti şi ceva bun bun. Totul e să înveţi un pic psihologia la ăştia mari şi să ai nervii rezistenţi la negocieri. Dacă-ţi mai ard şi câteva palme la fund, cu atât mai bine, doar să nu exagereze, că intrăm la alt capitol!

Ideea e că ei habar n-au că micului pervers chestia asta îi provoacă o deosebită plăcere în zona popoului.

Sfat: cum vechile năravuri sunt cele mai puternice, dacă vi se întâmplă să vă constipaţi des în ultima vreme, nu vă duceţi la medicul de familie, ci direct la psihanalist, sau, după preferinţe, la un partener activ.

Stadiul falic – bă, am cu ce!
Cum jobul ăsta de rahat de care vorbeam mai sus nu poate să satisfacă multă vreme un copil normal, acesta continuă să-şi exploreze corpul şi dă de cocoşel. E dragoste la prima pipăire!

„Stadiul falic” e între 3 şi 7 ani, o perioadă de mari descoperiri antropologice, printre care cea a faptului că nu toţi copiii au cocoşei, ăia cu codiţe care stau pe vine când fac pipi n-au puţulică. Mare mândrie pe micul Hans, care le zice tuturor: „bă, am cu ce!”

Atunci apare însă şi frica să nu-l piardă pe mr. Fantastik, fiindcă a intrat pe o piaţă de desfacere dură, în directă competiţie cu Winnie (sau cum i-o mai fi zicând mami lu’ mr. al lui tati).

Perioada de latenţă – naşterea tocilarilor
După 7-8 ani, până în adolescenţă, kinderu’ mai fraier, cel pe care tac-su a reuşit să-l facă să stea în banca lui, devine un bleg. Nu-l mai interesează fetiţele în felul ăla, nu se mai joacă cu fluieraşu’. Din punct de vedere pervers, e un distrus. Începe să colecţioneze timbre, să fugărească fluturi, să caute noaptea noi stele cu telescopu’.

Oricum, el trebuie supravegheat şi atunci, să nu se încline spre alte alea. Că „latent” nu e egal cu „dispărut”. Dacă e băiat şi îl vedeţi că sapă gropi, e OK. Dacă, în schimb, ridică turnuleţe, nu înseamnă neapărat că vrea să devină arhitect, dacă înţelegeţi ce spun. Sfatul lui Freud ar fi: întrebaţi-l dacă visează bastonaşe, grisine, acadele, tampax şi, în general, chestii lunguieţe. Dacă da, încercaţi să-i atrageţi atenţia cu cerculeţe, covrigi, ruladă de ciocolată şi hârtie igienică.

Stadiul genital – renaşterea eroilor: Sperman
O dată cu prima ejaculare, tânărul îşi redescoperă tovarăşul şi se reîmprietenesc. Din păcate, cam aici se încheie şi istoria perversiunii infantile.

Perversiunea pândeşte în continuare
Ei, nu vă întristaţi acum! Perversiunea nu dispare cât ai zice „mă f…”. Uneori, revine când nu te aştepţi. E ceea ce Freud numeşte regresie sau, în unele cazuri, fixaţii. Uneori, omul nu (mai) e satisfăcut de prestaţia lui mr. the Zipper Ripper şi invocă magica perioadă a copilăriei, când suptul era supt şi treaba mare o treabă bună. Cum există mulţi bărbaţi înţelegători pe lumea asta care să-i suplinească pe mami cea pieptoasă şi pe tati cel cu spanky spanky, tineri şi tinere din întreaga lume se bucură de o ofertă largă de sex oral şi anal.