Istoria secretă a porcului (II) – poezie şi adevăr

Cum spuneam săptămâna trecută, de-a lungul istoriei, datorită calităţilor lui, porcul a stârnit în jur numai pofte, invidie şi ură. Cu toate astea, chiar şi în vremuri de intense persecuţii, el a rămas un animal tonic, fără să dea niciodată în depresie, sau, mai grav, în anorexie. Secretul bine păstrat şi transmis din generaţie în generaţie este că, de când e purcel de lapte şi până când ajunge porc bătrân, veselul patruped mănâncă tot din troacă şi nu face mofturi la nimic.

Faptul că porcul n-are pretenţii a fost descoperit de femei încă din Evul Mediu. Într-o zi, văzându-şi porcul frumos şi plesnind de sănătate, o baronesă s-a apucat să-l deguste, aşa, ca înainte de Crăciun, cu o felaţie. Sosit de la turnir cu coastele în buzunar, jigăritul de soţ a întrebat-o ce face. „Iaca, iau porcul la trântă”, a răspuns ruşinată baronesa ştergându-se la gură. Expresia „a lua porcul la trântă” a rămas de atunci cu înţelesul de a face felaţie (v. DEX), ceea ce indică în mod clar faptul că dacă vrei să dai la mijă trebuie să fii porc. De precizat că, în acest sens, la mare căutare au fost şi sunt porcii mistreţi, adică nişte porci sălbatici, boemi şi neraşi. Sau nu neapărat boemi, dar atunci musai trebuie să fie preşedinţi americani.

Poemul care trezeşte primii fiori carnali în tinerele liceence studioase este Mistreţul cu colţi de argint. Ele se identifică cu prinţul din Levant şi se lasă „trase sălbatic prin colbul roşcat”. „Ce fiară ciudată mă umple de sânge/, oprind vânătoarea mistreţului meu?” e interpretat după cum urmează: fătuca a ieşit la vânat în discotecă, acolo dă peste ea un mascul neras şi cu ceva argint pe el, o duce în tufişuri şi-i ia fecioria: „chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci”. Grohăitul acoperă tandru gemetele victimei aflată în poziţia capră (ceea ce demonstrează că porcii nu sunt rasişti). „Pasărea neagră” care plânge e mama fetei la aflarea veştii că masculul e deja gonit de „copoi” (poliţiştii, lipsiţi total de înclinaţii poetice). „Cornul” din strofa de final este de fapt vibratorul cu care cele două, mamă şi fiică, se consolează după dispariţia mistreţului.

Revenind la neplăcerile pe care rasa porcească le-a îndurat de-a lungul timpului, trebuie subliniat faptul că porcul a fost urât în primul rând de boi. „Adică, eu trag la jug ca boul toată ziua, îmi iau flegme în cap şi sudalme, ajung acasă rupt de şale şi adorm terminat lângă o vacă, iar ăsta stă numai în curte şi bagă în el ca în spitale şi se mai şi ţine de porcării?! De ce m-am născut în zodia Taurului şi nu în zodia Porcului?”, se revolta boul în sinea lui. Astfel, expresia „a te naşte în zodia porcului” a ajuns să însemne: a avea noroc cu carul (nu că-l tragi după tine, se înţelege, era o metaforă).

Chinezii, mai înţelepţi decât europenii, au luat ad litteram ce spuneau boii şi i-au făcut porcului o zodie a lui. Ei chiar îşi programează copiii să se nască în această zodie, fiindcă în dreptul acesteia sunt menţionate valori precum loialitatea, sensibilitatea, pacifismul şi setea de cunoaştere. Pe lângă asta, ei speră să se dezvolte măcar pe orizontală, dacă nu pot fi prea înalţi.

Tibetanii, care întotdeauna au fost mai sus (şi la propriu şi la figurat) faţă de chinezi, au plasat porcul în centrul roţii existenţei, ca simbol al originii tuturor lucrurilor. De aceea, atunci când comuniştii chinezi au năvălit în Tibet, ei de fapt se aşteptau să dea peste o cocină.

Istoria secretă a porcului e prea complexă să încapă în doar două părţi şi ar fi de porc să încheiem aici. Deci… To be continued…