Legendara vitejie moldovenească, moale în faţa ruşilor

De multă vreme moldovenii le ştiu de frică ruşilor, de aproape 300 de ani. Pentru ruşi, turci şi austrieci secolul al XVIII-lea a fost foarte distractiv: cum se plictiseau, se apucau să se încaiere, de preferinţă prin Moldova şi Valahia.

Erau războaie de control, un fel de antrenamente, iar localnicii furnizau hrana şi băutura, de voie – de nevoie.

Francezul Langeron a fost un fel de specialist în armata rusă pe la 1791 şi a avut ocazia să vadă cu ochii lui spaima moldovenilor atunci când vedeau vreun rus. Iată descrierea: „Am fost în situaţia de a judeca excesele pe care şi le îngăduiau prea des ofiţerii noştri în Moldova şi chiar dacă nu aş fi fost martor la ele, tot aş fi putut să-mi dau seama după spaima care punea stăpânire într-o clipă pe ţăranul moldovean când vedea intrând în casa sa o uniformă rusească. Rămânea încremenit şi nu mai puteai scoate de la el nici un cuvânt şi nici un gest. Puteai întreba, ruga, oferi bani pentru vreun serviciu, moldoveanul nu făcea nimic şi stătea ca un stâlp lipit de cuptorul lui. Atunci nu mai era nimic de făcut decât să iei ce aveai nevoie – ceea ce se şi face de obicei şi apoi să laşi bani – ceea ce nu se face întotdeauna”.

Concluzia e simplă: obiceiurile proaste se păstrează. De atunci şi până acum ruşii au venit, au luat ceea ce le-a trebuit – fără să plătească! – şi şi-au văzut de drum. Moldovenii cei viteji ai lui Ştefan cel Mare au preferat rolul de stâlpi muţi şi s-au lăsat jefuiţi. Probabil că cei mai îndrăzneţi dintre ei chiar i-au înjurat pe jefuitori, dar de fiecare dată după ce aceştia se aflau departe, nu de alta, dar nu se face să-ţi jigneşti musafirii.