Neamţul ia ţeapă şi în Ialomiţa

Pe la 1500 şi ceva, unul din mulţii pretendenţi la tronul Valahiei umbla trelea prin Germania. Nicolae Basarab pe numele lui, băietul cam rămăsese fără bani, cu tot titlul lui de prinţ care îi mai deschidea unele uşi.

Metoda Maradona nu se inventase, nemţii nu aveau carduri şi bancomate pe care să le descăpăceşti cu furculiţa, situaţia era de-a dreptul tragică. „Nemţii e proşti cu bube!” şi-ar fi mormăit în barbă Nicolae Basarab al nostru când l-a ochit pe un oarecare Hans, negustor cu punga plină.

Aşa că prinţul nostru i-a propus burghezului să-l înnobileze în schimbul a câteva sute de ducaţi. Tranzacţia a fost simplă: Nicolae Basarab a făcut rost de un notar care a scris frumos pe un pergament cu litere aurite că Hans Fleischgruberpfeifferlingen, sau cum l-o fi chemat pe nătărău, este ridicat la rangul de Markgraf de Ialomiţa. Probabil că i-a mai spus neamţului să se ferească de olteni şi de moldoveni, că Ialomiţa e un ţinut mănos şi cu oameni blânzi, a semnat pergamentul, a încasat ducaţii şi dus a fost.

Proaspătul nostru Markgraf de Ialomiţa a pornit voiniceşte la drum să se înstăpânească peste minunatele moşii din Bărăgan. Ape limpezi precum cristalul, păduri înverzite de stejar, rodul pământului revărsându-se în hambarele sale şi ţărani docili înşiraţi la scara castelului gata să-i împlinească toate dorinţele – astfel de vise trebuie că i-au îndulcit neamţului nostru osteneala drumului. Doar că ajuns la Braşov a dat piept cu trista realitate. Saşii braşoveni i-au explicat că pergamentul lui nu e bun nici la umblătoare pentru că e prea scorţos, că nimeni nu vrea să aibă de-a face cu oamenii din Ialomiţa, iar dacă va ajunge la Bucureşti, cel mai probabil voievodul îl va spânzura pentru că s-a împrietenit cu un pretendent la tron.