Pe când sărea moldoveanul peste trei cai

Moldovenii dintotdeauna au admirat capacităţile fizice, cartea nu le-a plăcut niciodată – asta ne-o spune Dimitrie Cantemir (al cărui tată, vorba cronicarului, „carte nu ştia şi numai iscălitura o învăţase a o făcea”; dar ca orice voievod avea şi calităţi „mânca bine şi bea bine”).

Tatăl vestitului Dimitrie Cantemir, Constantin Cantemir, a fost cel care i-a tăiat capul mult prea mintosului Miron Costin, probabil vroia să vadă ce are în căpăţână.

Supărarea a pornit de la Velicico Costin, fratele cărturarului, un băiet care era mai mult viteaz decât deştept. Cronicarul Ion Neculce ne spune că acest Velicico „era un om de fire şi de treabă la toate socotelile, şi îndrăzneţ şi bun, doar niciun un noroc la război n-avea, că pe unde mergea toţi îl bătea”. Vitejia şi cu lipsa de minte în combinaţie cu băutura atrag ghinioane: la o beţie, Velicico Costin s-a apucat să-l înjure pe vodă Constantin Cantemir. Bineînţeles, s-a găsit repede şi un turnător, iar Velicico Costin şi-a pierdut capul. Cum o treabă începută trebuie continuată, vodă Cantemir l-a decapitat şi pe frate-său Miron Costin. Văzând că vodă e pus pe decapitări, mai mulţi boieri moldoveni s-au repezit la Istanbul cu pâra – doar că aici au avut ghinion: sultanul i-a legat şi i-a trimis pachet lui vodă Cantemir. Acesta s-a gândit că mai bine îi uşurează de bani decât de capete şi i-a pus să-şi răscumpere vieţile, pe unii mai scump, pe alţii mai ieftin.

Ultimul rămas închis a fost un boier care fie era sărac, fie nu-l prea iubeau neamurile, Dedul Arbănaşul, pe care îl cam uitaseră toţi închis în turnul clopotniţei de la Trei Ierarhi din Iaşi. Până la urmă s-au găsit câţiva prieteni care i-au organizat o evadare spectaculoasă „au îmbătat pe seimeni, pe străjerii ce-l păzea şi s-au slobozit cu frânghie pe o fereastră din turn până jos şi-au apucat de-au încălecat cu doi ficiori şi-au fugit”.

A doua zi, vodă Cantemir a arătat ce admira el mai mult la boierii săi. Pe mintosul de Miron Costin îl decapitase fără multă vorbă, însă pentru Dedul Arbănaşul vodă a zis că să nu mai fie urmărit „că nu este nimeni harnic să-i steie împotrivă sau să-l prinză pe un om ca acela”. Vodă Constantin Cantemir îl ştia pe Arbănaşul din tinereţe de la oaste, iar Arbănaşul „când alerga pe cal cât putea, sărea de pe un cal pe altul şi punea trei cai alăturea şi de pe jos se repezea şi-i sărea pe tustrei pe sus”. Aşa a scăpat Arbănaşul de decapitare, iar Miron Costin n-a mai apucat să-şi termine cărţile pentru că nu putea să sară peste trei cai deodată.