Pe vremuri, bloggerii erau bătuţi cu frânghia udă

Doar în Caracal se mai păstrează adevărata tradiţie a blogging-ului românesc autentic: offline, pe hârtie şi pe pereţi. În perioada interbelică, bloggerii români îşi înşirau gândurile prin tot felul de manifeste şi pamflete tipărite pe sub mână, pentru că hârtia a suportat orice tâmpenie cu mult înainte de internet.

Pe când era ministru de Interne, Alexandru Vaida Voevod a trebuit să se facă blogger ca să-şi rezolve o problemă. Mai precis, ca să-l rezolve pe şeful Poliţiei de Siguranţă (un fel de doi ş’un sfert de pe-atunci) pe care nu-l prea suporta, dar de care nu putea să scape. Ardelean cinstit, Vaida Voevod nu s-a băgat în intrigi murdare de-ale bucureştenilor: s-a apucat şi a scris cu mâna lui un pamflet în care se înjura singur de mai mare dragul. Şi-a pus în cârcă toate păcatele posibile: mason, vândut jidanilor, hoţ şi şpăgar, trădător de neam şi ţară. Apoi a vorbit cu un tipograf să tragă un tiraj de câteva sute de exemplare, cu condiţia ca tipograful să dispară din ţară pentru mai multă vreme.

În vreme ce tot Bucureştiul răcnea de încântare citind mizeriile de nedescris din pamfletul împotriva lui Vaida Voevod, acesta urla la şeful Poliţiei de Siguranţă cerându-i să îl găsească de urgenţă pe neruşinatul autor. În câteva ore, toţi comuniştii şi legionarii cunoscuţi ca autori de pamflete şi manifeste stăteau la răcoare, în beciurile poliţiei. Degeaba i-au bătut agenţii de Siguranţă pe bloggeraşii noştri ca la zidul morţii: chiar nu aveau ce să mărturisească! Vaida Voevod îi explica şefului Siguranţei – printre înjurături – că nu poate să fie ministru de Interne şi să fie batjocorit fără ca să afle cine e autorul. După câteva zile de bătăi, bloggerii interbelici au început să mărturisească, însă era clar că inventau ca să scape de bătaie. Soluţia a fost demiterea şefului Siguranţei, incapabil să găsească un amărât de blogger, care nu avea nici măcar internet unde să se ascundă.