Românii transilvăneni, bolnavi de sindromul ADHD din cele mai vechi timpuri

Nu e clar dacă de la căldură, dar în vara anului 1366 nobilii unguri din Transilvania se plictisiseră rău de tot de români. Regele Ungariei Ludovic I a emis în luna iulie a acestui an un document în care scria că „toţi nobilii ţării noastre Transilvania sufereau zi de zi nenumărate neajunsuri din pricina semeţei viclenii a tot felul de făcători de rele, mai ales români”.

Ce fel de semeţe viclenii le vor fi făcut românii nobililor maghiari nu reiese foarte clar din edictul regelui Ludovic I. Posibil să fi fost tradiţionalul joc de inteligenţă şi îndemânare „alba-neagra” sau vreun sport pe principiul „dă cu fruntea în topor şi lasă-mi mie calul tău”.

Românii erau văzuţi ca vinovaţi „din pricina felului lor de a fi şi de a se purta fără astâmpăr” – chestie care ar fi o adevărată provocare pentru nişte cercetători în paleo-medicină. Posibil ca românii din Transilvania la 1366 să fi suferit în masă de sindromul ADHD, manifestat printr-o ţopăială continuă prin curţile maghiarilor şi un deficit maxim de atenţie atunci când nobilii unguri ciripeau către iobagi în melodioasa lor limbă.

Cert este că nobilii unguri erau foarte supăraţi şi regele scria în edictul său: „am dat acestor nobili credincioşi ai noştri şi ai ţării noastre Transilvania pentru a stârpi şi a nimici din pomenita ţară pe făcătorii de rele de orice neam, mai ales pe români”. O formulare legală greu de imaginat în ziua de azi, când ar fi destul de dificil să apară o lege în care să scrie că trebuie nimiciţi făcătorii de rele, mai ales maghiarii.