Şantajul de presă era mai bun în interbelic

Marele secret al jurnalismului este că meseria asta este în realitate rudă apropiată cu lăutăria: cine plăteşte comandă muzica.

Băieţii care dădeau cu bani în lăutari în perioada interbelică erau de trei feluri – prima categorie: prostovanii care voiau să fie lăudaţi, să zică lumea bine de ei. Unul dintre aceştia era Nicolae Titulescu, iar ziariştii se constituiau în adevărate haite pentru jumulirea ministrului. Astfel, unul din prădători scria de rău de Titulescu, cât să-l bage la îngrijorare, al doilea scria de bine şi încasa banii – pe care îi împărţea cu condeierul care sărise la beregată (bineînţeles, se întâmpla şi ca vajnicii cavaleri ai aldinelor să se ţepuiască între ei, ceea ce ducea la polemici nesfârşite, care puneau în discuţie principii curate, precum adevărul şi prietenia).

A doua categorie de plătitori era mai rafinată: băieţii cu bani mulţi şi afaceri discrete, care îi plăteau pe jurnalişti ca să nu se scrie despre ei. Despre industriaşul Nicolae Malaxa sau despre Max Auschnitt abia se găseşte câte un articol în presa interbelică. Nici măcar agenţii serviciilor secrete nu îndrăzneau să scrie despre Malaxa şi afacerile lui. În sfârşit, a treia categorie, a băieţilor cu adevărat inteligenţi recrutaţi din categoria a doua: cei care îi plăteau pe ziarişti să scrie despre duşmanii lor. Însă nu oricum şi nu orice: şantajul trebuia dozat fin, astfel încât să nu fie stricată afacerea aflată în desfăşurare. Taina din spatele mecanismului: trebuiau plătiţi toţi directorii de ziare, cu sume mari şi pe termen lung, astfel încât să nu mişte nimeni în front.

Vă închipuiţi indignarea jurnaliştilor şi a oamenilor de afaceri atunci când Eugen Titeanu (fost ziarist, prin 1938 secretar de stat la Ministerul Propagandei) a venit cu ideea ca băncile şi firmele mari să nu mai plătească direct ziarelor şi ziariştilor serviciile de publicitate. Titeanu se gândea că ar fi mai bine ca toţi banii să fie centralizaţi la el, la Ministerul Propagandei, de unde urma să fie împărţiţi echitabil, după merite. Tot Bucureştiul a fost acoperit de un cor de înjurături şi blesteme, iar Titeanu a trebuit să renunţa la proiectul lui de reformă a presei.