Sex în artă (IX) – Paleosexul

Scris de Stefan
@
7 februarie 2014 12:54
Sex în artă (IX) – Paleosexul

Fiindcă în Epoca de Piatră nimeni nu știa să scrie, elevii se descurcau cum puteau: în imaginea de alături avem rezumatul unuia dintre ei la „Mistrețul cu colți de argint”.

E drept că animalul are colți puși aiurea și care nu sclipesc, dar erecția prințului în fața morții e remarcabilă chiar și pentru acea perioadă a copilăriei Omului. Deși doamna l-a lăsat corigent pe imaginativul elev, colegii i-au postat acestuia comentariul pe wall și pe cometariide10.ro, aducându-i notorietatea binemeritată. „Să-ți bagi p…la în ea de moarte, frâte!” a fost tweet-ul principal multe milenii la Lascaux (a se vedea păsărica de mai jos, deseori confundată de paleontologii naivi cu un cocoșel de zahăr pe băț). 

În timp ce, din punct de vedere formal, e clar că avem de-a face cu stilul rock-oh-KO (cam singurul în Epoca de Piatră, de altfel), o analiză a conținutului relevă semnificații adânci – sau înalte, în funcție de punctul de vedere.

În paleolitic, înflorea animismul. Asta însemna că puteai comunica cu râul, cu ramul, dar mai ales cu animalele, care erau în aceeași rețea. Pe atunci, animalele nu se uitau la tine că ești biped sau că nu te îmbraci în bumbac și nailon: înțelegătoare, ele îți dădeau voie la ultima dorință. („Peștișorul de aur”, cu ale lui trei dorințe, era un mit încă de pe atunci.) Lipsiți, ca și în zilele noastre, de realism, muribunzii cereau lucruri imposibil de obținut pe căi cinstite precum „căpșune cu frișcă”. Animalele le replicau că nu se află într-o excursie la Jurassic Park.

Eroul din pictura rupestră de mai sus reprezintă o nouă etapă de evoluție în politica mondială de atunci: el îi cere bestiei „să-i facă o m…ie”. Propaganda din acea perioadă a interpretat gestul animalului de a întoarce capul nu ca pe un refuz, ci ca pe dorința de a se asigura că nu e nimeni în preajmă.

După această capodoperă, învățământul paleolitic a cunoscut imediat avântul. Puțini știu că a fost momentul în care Rahan, după ceva ezitări, a revenit la școală. Acestuia îi plăcea să zăbovească după ore și să-și compare propria-i erecție cu cea a levantinului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi