Sex în artă (XIX) – Ceasuri moi și fese tari
Lucrarea din imagine aparține lui Salvador Dalí și a apărut sub titlul Persistența memoriei USB în articolul „10 lucruri de sodomizat înainte să mori”. Ea are tot atâtea interpretări diferite câți oameni au interpretat-o, conform zicalei: nu e suprarealist ce-i suprarealist, e suprarealist ce nu înțeleg eu.
Datorită poziției modelului, aplecat peste balcon, în scurt timp, lucrarea a fost preluată de spam-uri precum „Regula de aur pentru un abdomen plat și un fund bombardat”. Evident, este o reclamă falsă, spun unii istorici de artă, aici fiind vorba mai degrabă de o banală clismă, în perioada respectivă fiind știut faptul că o partidă de sex anal serioasă poate duce la o sarcină nedorită.
Dalí a recunoscut că formele falice din tablou sunt inspirate de cornul de rinocer. După ce a văzut că antenele din vârful celebrelor sale mustăți nu mai sunt la fel de eficiente în detectarea tipelor care n-au bani de un pictorial ca lumea, artistul a ieșit pe stradă înarmat cu un astfel de corn. A avut, astfel, succes la liceencele care n-aveau pretenția și la cutia de lapte.
Din felul cum arată modelele sale, se poate deduce că Dalí le alegea pe cele de talie medie, cu forme generoase. Ca să le convingă pe deplin, le spunea că i se scurg ceasurile după ele. Pe celelalte le picta cuprinse de flăcări și le numea, disprețuitor, „girafe”. Acestea îi răspundeau: „Te vom face să suferi ca un câine andaluz.” Dalí încerca să-și ascundă tulburarea repetându-și: „Nu e cazul să devin paranoic-critic.”
Ca un artist suprarealist ce se respectă, Dalí a dat „coarnelor de rinocer” o viață a lor, organizată după principii complexe. Conform principiului dilatării progresive a anusului, câteva „coarne de rinocer”, mai modeste ca dimensiuni, și-au luat zborul după ce și-au terminat treaba. În zona de interes se poate observa o adevărată luptă, plină de suspans, între ultimele două rămase pe poziții. (Fapt pentru care Dalí a fost acuzat de suprematism de către alți suprarealiști, invidioși). În timp ce cornul aflat în dreptul orificiului știe că e rândul său, celălalt încearcă să-l păcălească trimițându-l între buzele lui Mae West, despre care toată lumea știe că sunt o canapea.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.