Sex în artă (XV) – Evul Mediu viril
În Evul Mediu, figurile de stil erau în floare. Când spuneai că un bărbat „are c…ie”, asta însemna că respectivul dispune cel puțin de următoarele: un dragon (cu sau fără flăcări), o sabie-suvenir din excursia la Excaliburland cu care să-și altoiască progeniturile, niște rune-magneți de frigider și un robot de bucătărie (denumirea populară a celui mai banal instrument de tortură).
Miniatura din imagine (secolul XIII) este, spun medieviștii, o metaforă vizuală. Fiindcă pe atunci nimănui nu îi era frică de Lăbuș, un desen-avertisment precum acesta era pus pe gardul oricărei gospodării medievale cumsecade, pentru a-i ține pe vizitogoți la distanță. Aceștia cădeau acord că desenul e un pic cam vechi, că rotunjimea testiculelor este departe de forma ogivală, ascuțită, tipică goticului, dar, concludeau ei, „omul are c…ie”. (Un astfel de desen i-a fost trimis și lui Ginghis Han, care a răsuflat ușurat: câțiva milimetri în circumferință au făcut diferența și l-au salvat de umilire.)
Pe ușile mănăstirilor de călugărițe, deasupra reprezentării virilului soldat era scris „WANTED”. Nu de multe ori, maica stareță trebuia să șteargă urmele de ruj, care se aglomerau în zona de interes. Tot așa afla că unele călugărițe din subordine aveau telefoane mobile și știau chiar să noteze corect un număr.
Alte lecturi ale miniaturii fac lumină și în legătură cu prezența celorlalte două personaje. Una vorbește despre ilustrarea primului thriller de spionaj din istorie și îl prezintă pe eroul principal înainte de a fi transformat în eunuc pentru a se putea infiltra în seraiul sultanului. O alta spune că ar fi vorba despre banalul control de rutină dinaintea plecării în Cruciada p…lii. A treia, că e vorba o soție adulteră, surprinsă de bărbat cu un stripper, care mai face și gafa de a dansa pe melodia „Happy”.
Recent, s-a descoperit că desenul face parte dintr-un tratat de medicină a lui Avicenna, soția lui Averroes. O femeie obișnuită vine cu bărbatul ei la medic să-l întrebe dacă nu poate să-i facă acestuia penisul pe măsura testiculelor cu vreo pastilă. Spre surpriza celor doi, medicul tună și fulgeră: e mânios să vadă un așa afront la adresa Creației. „Le-ai udat, să crească, nenorocitule! Poate ai dat chiar și cu săpun! Ia vino-ncoace să te miros!”, zice el.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.