Sovieticii mâncau nazişti, fără pâine

În toamna anului 1941, în Europa dominată de Germania nazistă bântuia o oarecare criză alimentară (nu şi în România, unde ţăranii antrenaţi de pe vremea turcilor doseau cu succes tot ce le pica în mână). Mai ales în Grecia era foamete mare, iar grecii, ca şi în ziua de azi, dădeau vina pe Germania. Că nemţii sunt de vină, că lor să li se dea locuri de muncă şi al treisprezecelea salariu, ştiţi povestea. Mareşalul Reichului Hermann Göring a venit cu o soluţie: Statele Unite să doneze alimente pentru greci, în caz contrar americanii urmând să fie vinovaţi de moartea elenilor înfometaţi.

La consfătuirea din Berlin legată de criza alimentară din Europa, Hermann Göring şi-a exprimat o oarecare îngrijorare şi faţă de soarta sutelor de mii de prizonieri sovietici care crăpau de foame prin lagăre. Situaţia era destul de tensionată, pentru că prizonierii sovietici cam începuseră să se mănânce între ei (aici trebuie amintit şi meritul lui Stalin, care îşi antrenase concetăţenii la canibalism în timpul marii foamete din Ucraina). Naziştii nu au fost foarte îngrijoraţi de faptul că prizonierii se mâncau între ei, chestia reprezenta o dublă rezolvare: îi scutea să le mai dea de mâncare pe de o parte, pe de alta prizonierii se împuţinau oarecum pe cale naturală. Însă Hermann Göring s-a indignat peste măsură când prizonierii sovietici s-au dedulcit la carne de neamţ. Mai precis prizonierii sovietici au început să ucidă şi să mănânce santinelele care îi păzeau, chestie care i-a făcut pe nazişti să înceapă să le dea câte ceva de mâncare.