Vestita vitejie a braşovenilor: gata să fugă la primul foc de armă

Încă din vechime moldovenii aveau o părere foarte proastă despre vitejia braşovenilor îmbuibaţi care preferau să stea ascunşi în cetate, în loc să se strângă de gât pe câmpuri cu vitejii feciori ai Vasluiului. Deşi cronicarii se refereau la saşi, se pare că pacifismul acestora s-a transmis şi la românii din împrejurimile Braşovului.

Prin toamna anului 1942 generalul Constantin Sănătescu a fost trimis să comande Armata a 3-a română de la Stalingrad. Abia ajuns pe front, Sănătescu îşi nota în jurnal că soldaţii români dădeau semne evidente că nu prea au chef să se strângă de beregăţi cu sovieticii. La primele focuri de armă dinspre sovietici comandanţii de unităţi dădeau telefoane disperate cerând sprijin de artilerie. Erau consemnate cazuri de companii care îşi părăseau tranşeele pentru simplul fapt că de pe partea cealaltă se iţea câte o căpăţână de oştean sovietic care se strâmba spre români sau pur şi simplu era mai hidos.

Ca să se lămurească cu starea de spirit a trupelor, Sănătescu şi-a îmbrăcat mai mulţi ofiţeri de încredere în uniforme de oşteni şi i-a trimis să stea prin tranşee câteva zile. Rapoartele acestor ofiţeri au fost dezastruoase. Mai ales un regiment de infanterie din Braşov era strâns unit în jurul unei idei: la primul semn de ofensivă sovietică să-şi părăsească poziţiile şi să plece acasă. Sănătescu a renunţat să-i pedepsească pe defetişti, erau mult prea mulţi. În schimb a organizat cât mai bine retragerea auxiliarelor, bucătăriile de campanie şi atelajele. Care retragere a funcţionat perfect, dar şi regimentul braşovenilor s-a ţinut de cuvânt şi s-a retras mai repede decât înaintau sovieticii. Astfel că de la Stalingrad din armata română au scăpat boii şi braşovenii.