Bulgaria rămâne fără gaz. Anul ăsta la all inclusive se va da doar salată!
Războiul din Ucraina are consecințe grave asupra românilor care vor avea de suferit în această vară. După ce Putin a anunțat că va opri gazul Bulgarilor, resorturile de pe litoral vor trebui să găsească soluții pentru mâncarea all-inclusive.
Astfel, se pare că meniul din vara asta va fi plin de salate de legume și fructe, fără pâine, că și pentru aia trebuie cuptor. Milioanele de turiști români riscă să se întoarcă din concediu mai slabi și mai sănătoși, fără urme de grăsime pe buze.
În aceste condiții mulți încearcă să se reorienteze spre țări cu all-inclusive și cu gaz, cel mai probabil Turcia unde pot mânca câte patru kile de kebab la o masă. Altă variantă ar fi să meargă cu reșoul electric și să-și facă niște mici în cameră, să mănânce ceva înainte să se ducă la masă, să nu le ghiorțăie mațele de foame.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.